Alex Maxim, la un pas de transferul carierei: un club din Serie A îl vede înlocuitorul perfect pentru vedeta accidentată

Alex Maxim, la un pas de transferul carierei: un club din Serie A îl vede înlocuitorul perfect pentru vedeta accidentată
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alex Maxim are șanse mari să se transfere în Serie A, chiar pe final de carieră. Internaționalul român în vârstă de 32 de ani este văzut drept înlocuitorul perfect pentru Gerard Deulofeu, vedeta celor de la Udinese, care tocmai a aflat că va avea nevoie de o intervenție chirugicală.

Spaniolul de 28 de ani s-a accidentat în ultima partidă din campionat, cu Sampdoria, și va trebui să se opereze la genunchiul drept.

Alex Maxim, la un pas de transferul carierei: Udinese vrea să-l transfere

În condițiile date, Alex Maxim este văzut de conducerea lui Udinese drept una dintre soluțiile viabile pentru a doua parte a sezonului, singurul dezavantaj al opțiunii de a-l transfera pe românul de la Gaziantep fiind vârsta înaintată, anunță Messaggero Veneto. Contractul lui Alex Maxim cu Gaziantep FK este scadent în iunie 2024.

Cifrele românului în prezenta stagiune arată o formă foarte bună în campionatul Turciei: a marcat 4 goluri și a oferit 5 pase de gol în 18 prezențe.

Josip Brekalo, jucătorul celor de la Wolfsburg, este și el pe lista friulanilor, însă tratativele avansate cu Fiorentina împiedică negocierile, mai scriu italienii.

Udinese a comunicat oficial că Gerard Deulofeu va fi supus unei operații de întărire a capsulei genunchiului, ce va avea loc la clinica Villa Stuart din Roma. Atacantul crescut la academia Barcelonei nu va mai juca în acest sezon.

Alex Maxim ar putea prinde transferul în Serie A la 32 de ani. Udinese îl vede ca soluție pentru înlocuirea lui Gerard Deulofeu, accidentat. Sursă foto: Gaziantep
  • 3,5 milioane de euro este cota de transfer a lui Alex Maxim potrivit Transfermarkt
  • Alex Maxim a mai evoluat în străinătate la Espanyol, Badalona, Stuttgart și Mainz

Gerard Deulofeu se va opera la genunchi și ratează a doua parte a campionatului

Accidentarea pentru Gerard Deulofeu a venit chiar în momentul în care intrase în vizorul celor de la  Aston Villa pentru un transfer. Catalanul a părăsit în lacrimi terenul, după o banală preluare, în duelul din deplasare cu Sampdoria, încheiat cu victoria alb-negrilor, 1-0.

Chiar dacă accidentarea a fost mai gravă decât se aștepta, mesajul lui Deulofeu a fost unul plin de speranță.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by GERARD DEULOFEU (@gerardeulofeu)


Pentru mine nu este o tragedie. Este o nouă oportunitate. Este a treia oară când, din păcate, trebuie să fiu operat, dar de fiecare dată am reușit să văd și să simt cât de mult m-a ajutat să cresc atât profesional cât și personal. Din acest motiv, voi face față în cel mai bun mod acestei perioade grele, sunt bucuros că am și oameni aproape care imi dau viață și mă fac să mă simt bine.

Toate acestea mă vor face să depășesc acest moment și voi folosi această perioadă ca pe o nouă oportunitate. Vă mulțumesc tuturor pentru fiecare mesaj de susținere, vă simt foarte aproape”, a fost mesajul lui Gerard Deulofeu pe rețele sociale.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Decizie pentru absolut toate FEMEILE din România. Dreptul le va fi garantat prin lege
Decizie pentru absolut toate FEMEILE din România. Dreptul le va fi garantat prin lege
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×